Elucubratii despre EcoRun 2019

 „If I listen to your lies would you say
I’m a man without conviction
I’m a man who doesn’t know?
How to sell a contradiction..”
Pe aceste versuri din Karma Chameleon am terminat EcoRun 2019, sprintand bezmetic pe ultima linie dreapta. Va spun mai tarziu de ce sprint, mai ales ca sunt total impotriva acestui tip de comportament.
Tema cantecului se potriveste de minune cu aversiunea mea fata de bullshit si sucking-up, activitati inca la mare voga in prezent. Si nu numai in corporatii. Pentru ca traveresez o perioada optimista, inca sper la o karma omniprezenta.
Artistul se potriveste si cu era diversitatii in care ne aflam. LGBT, rasiale, de care poftiti. Daca Boy George era si negru si eventual ciung, era perfect. Niciodata n-am avut nimic impotriva diversitati. In ideea asta am si lasat singura negresa din concurs sa ma intreaca pe la km 25. Bine, m-au intrecut vreo 30 de fete in total, dar numarul s-a cam mentinut de acum doi ani, iar procentual stau mai bine. E ok. Am auzit ca dupa 60 cazi rau. Desi m-au intrecut patru baietei si din categoria asta. E ok, sigur au fost profesionisti in tinerete. Nu si  Domnul Turcu, care are 70+ si ma intrece mereu. Dar e de treaba, il cunosc, arata de 50. E ok.
Filozofie de doi bani? Probabil.
Mi spune, mai des decat mi-ar placea, sa nu mai fiu carcotas si sunt perfect de acord.

De exemplu, ar fi urat sa scriu ca nu mai era haleala in Cheile Gradistei. Dar pentru asta am o scuza. Intr-o vreme veneam la curse pentru tricou. Acum se pare ca vin pentru mancare (desi am ales si la EcoRun tricou – mi se parea materialul foarte misto – decat sa fac specula cu vesta de alergare). In ideea asta am si migrat catre cursele mai lungi, unde nu se prea alearga, dar in schimb se manancaaa… Apropos, am mari emotii ca organizatorii de la Transilvania100, dupa ce au taiat din toate traseele, sa nu taie si supa. Daca taie si supa nu mai calc pe-acolo in veci! Asa ca, orice reducere a mancarii, in orice cursa, ma deranjeaza.

Sau ar fi deplasat sa scriu ca, desi am avut start in valuri, a fost cea mai mare inghesuiala de pana acum. Dar si pentru asta am o scuza, nu e o critica. Oricum voiam o prima bucla cat mai lenta si odihnitoare, iar inghesuiala a favorizat acest lucru.

Cat de urat ar fi sa mentionez organizarea ratata a cursei copiilor?  Dar, ati ghicit, si pentru asta am o scuza. Totul a devenit foarte amuzant. Pentru ca inghesuiala tipic romaneasca (si parinteasca) formata acolo a creat un public tip Zegama sau UTMB, neasteptat de numeros si calduros pentru finisherii de peste 7 ore. Se vedea pe fata lor surpriza, ceea ce facea totul si mai distractiv. 

Nu e ok e sa scriu nici despre faptul ca la intrarea pe linia dreapta de final, imediat ce am intrecut un concurent, in timp ce sprintam, cum spuneam, prosteste, am auzit un glas de copil ce il incuraja trist: “Hai tati…”. Foarte urat, imi pare rau. Dar pentru asta am cea mai buna scuza de pana acum: muzica. Am alergat cu ea a doua oara in viata, din Poiana Gutanu pana la final. Pentru prima oara vedeti aici. In sfarsit, am putut alerga si eu decent, necarateristic mie, pe acea portiune depre care gandeam mereu cand ajungeam pe acolo: “Uite ce frumos s-ar putea alerga pe aici si eu de-abia ma tarasc.” Muzica e un doping minunat!


Discutam acum cateva zile despre subiectul timpilor efemeri in care vrem sa terminam  ceva: un inot, o cursa montana, un km de alergare, un Ironman. Orice. O bariera care pentru noi pare sa insemne totul, dar care poate nu are nici o valoare pentru restul lumii. De ce facem asta? Ce reprezinta aceste obiective derizorii? Ancore, ce naiba sa insemne? Ancore de care ne agatam cu disperare. De ce ne agatam cu disperare de aceste ancore? Pentru ca, in final, speram sa ne simtim bine. Sa ne oferim placere. Reprezinta, daca vreti, o masturbare emotionala. Toata lumea o face, intr-o forma sau alta, chiar daca nu atingand o tinta de timp, dar poate obtinand un permis de barca sau de avion, limita e doar in capul nostru.
Filozofie de doi bani? Cu siguranta.
Altfel, as putea totusi sa scriu despre ideea minunata a lui Mihai sa stam la Moieciu de pe 1 mai. Cu multe familii. Cu vila plina. Cu copii de toate varstele.
Nici nu va dati seama cat de reconfortant este sa auzi bebelusii cum urla stiind ca nu sunt ai tai si ca tu poti bea in continuare, relaxat, o bere.  Sa nu mai ai grija unui copil timp de cateva zile. Dar se pare ca Tea s-a descurcat minunat, a mancat, a baut si a dormit cumva in perioada asta. Ba chiar a si participat la cursa copiilor!

Pot sa scriu si despre tura de antrenament in grup pe bucla 2 – cea mai urata dintre toate – cu doua zile inainte. Foarte buna pentru o ultima evaluare pregatirii. Ma rog, pregatire…



Sau sa sa scriu  despre mentinerea formei de la precedenta participare, in 2017, terminand la un minut de PB.

Pot mentiona fara sa gresesc si imbunatatirea acoperirii foto/video. Acum apar chiar si intr-un filmulet. Va las sa gasiti singuri unde. Pentru singurul meu fan de pe acest blog, doua indicii:
https://www.facebook.com/watch/?v=692672621164099
1:46

As putea scrie si despre peisajele care anul asta au fost parca cele mai frumoase, probabil si datorita zapezii tarzii.

Dar s-a facut tarziu, nu mai scriu nimic.
V-am pupat.


1 comment for “Elucubratii despre EcoRun 2019

  1. May 15, 2019 at 5:18 pm

    Aberații haioase,ca de obicei ! Să cinstim acest PB cu urarea : La mai mare și împreună anul viitor ! Chapeau 😉 !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *