Pentru cei ce se tot mira de un ultra. Trebuie doar sa vrei, sa iti placa sa incerci asa ceva, de putut se poate clar. Vorba aia, am putut eu…
Umbla vorba ca trebuie sa ai un psihic, sa zicem special, pentru a face asa ceva. Din punctul asta de vedere poate ca e mai bine ca numarul de amatori pentru ultrauri este totusi redus si ca marea majoritatea e mai ok (in aparenta), fara nevoi speciale.

Asadar, pentru ca am stabilit ca un ultra are mai mult legatura cu psihicul, ma puteam astepta la orice.

In continuare, poate ca ar fi nimerit sa ma intind comod pe canapea si sa va spun cum m-am simtit in diverse perioade.

Emotionat.
Ultima zi si uktima noapte, inainte de start. Un pic si la linia de sosire, ma asteptam la ceva mai mult.

Nervos.
In special utimii 15 km inainte de Maneciu, pe urcusurile si coborasuril interminabile din padure si cand ma chinuiau cel mai mult talpile. Totul concretizat cu multe injuraturi. Dupa Transilvania 50 povesteam ca la un ultra se spune ca vorbesti cu Dumnezeu. Conversatiile mele fara un partener vizibil au fost in principal aceste injuraturi, asta e tot ce pot adauga pe acest subiect. Penru ca am lamurit si cu divinitatea, pot trece la pamanteanul Petrica. Nici acum nu inteleg cum a putut face cursa asta, la o saptamana dupa ce a facut CCC. Pentru mine  a fost coechipierul ideal, a stat in ritmul meu si mi-a suportat toate crizele. Multam inca o data!

Petrica

Si pentru ca tot am pomenti de injuraturi, am ceva de declarat.
Nu stiu cat de mult se alearga intr-un ultra. Stiu insa ce sa le raspund celor care considera – cum am auzit discutii si adoua zi, dupa cursa – ca la un ultra daca nu alergi macar 70-80%, mai bine nu te prezinti, mai bine faci drumtie. Raspunsul meu e simplu: FUCK YOU!

Invingator.
Invingator in cursa mea cu punctul cheie al traseului care a fost pentru mine primul cut-off, de 8 ore, la km 43, pe Vf. Grohotis. Initial era 7 ore, ceea ce m-a panicat total.
Invingator – imi place sa cred – in a influenta, macar putin,  organizatorii ca sa il schimbe. Am vorbit cu ei incercand sa explic neconcordanta cu ceilalti timpi. Au avut si ei argumentel lor si chiar daca nu am fost de acord cu ele, ne-am despartit prieteni. Peste cateva zile am avut surpriza sa il vad modificat la 8 ore. Daca ramanea la 7 eram mancat, trebuia sa fac primii 43km aproape de ritmul meu de maraton, ceea ce mi se parea foarte grav. Desi, daca stau sa ma gandesc la cat am mers dupa baraj…

Panicat.
Imediat dupa ce am plecat din Vf lui Crai, cand m-au luat un tremutrat total neasteptat si a trebuit sa alerg, repet, sa alerg, pana m-am incalzit la loc.
Pe la km 44 cand mi-am dat seama ca incep sa ma doara talpile si ca o sa mai am multe ore de chin.
Tema principala a cursei a fost pentru mine durerea de talpi. Pe de o parte am fost idiot si n-am fost in stare sa ma prezint la start cu niste incaltari potrivite. Pe de alta parte a fost bine pentru ca am vazut ca pot rezista destul timp cu o durere vie. 14 ore in aest caz.
Povesteam dupa Transilvania 50, cum nu ma asteptam sa ma ia durerea chiar din curtea castelului, la start. E bine am reusit sa ma surprind si acum batandu-mi orice record si accidentindu-ma la sedinta tehnica, in seara din ajun. O contractura musculara langa tibie, aparuta din senin, care m-a chinuit si panicat pana a doua zi, la start si cu care am parcurs cateva ore bune din traseu.

Puternic.
Prin canion unde mi-am dat seama ca am mai multa energie decat la antrenamentul din aceeasi zona si unde am putut accelera ca sa ma incadrez in timpii planificati.
Pe urcarea de la final,  pe unde am ajuns din urma cam 10 concurenti. Stati linistiti totul se compenseaza cu niste coborari penru care nu exista cuvant ca sa le descriu.
Pe vreme rea, pe ceata si vant peste 60kmh pe creasta. In 5 minute se putea trece de la sort si tricoul la echipament complet, asadar nu este o gluma asta cu echipamentul obligatoriu.
La sfarsit, cand am realizat ca pot indura mai mult decat credeam.

Penibil.
Pe orice coborare abrupta. Partea buna e ca am loc de progresat foarte mult aici.

Trist.
Pentru ca un concurent cu care vorbisem sa ni se alature, a ramas prea mult in urma si a ratat primul cut-off. Si pentru ca n-am fost in stare sa il ajut cu nimic.

Relaxat.
La Barajul Maneciu une am stat vreo 35 de minute la iarba verde.
Noaptea. Pentru mine, noaptea la cursa reprezinta o mare umbra, e roacoare si minunat. Cu o frontala decenta n-ai nicio problema. Or exista oare curse numai de noapte?

Multumit.
De organizre, aproape perfecta, inca nu am gasit nimic serios de criticat. Doar trackerele vor trebui imbunatatite, multe au fost defecte si schimbate pe parcurs (ca si al meu). Punctele de revitalizare foarte bine aprovizionate, voluntarii foarte amabili, incredibil, bravo!
Ca am apreciat bine timpul final (22-22:30 panificat, 22:21 realizat)
Ca am gasit cola aproape in toate punctele.

Nemultunit
De mine, pentru ca nu mi-am gasit in timp util cea mai importanta piesa de echipament – incalatarile.

Amuzat.
De concurentul din cortul dinainte de coborare  finala, care cerea disperat niste pantaloni pentru a putea continua. Stiu ca nu e frumos, dar tot mi se pare amuzant. Pana la urma i-au facut vant organizatorii si a ajuns intreg la final. De un alt concurent – foarte de treaba de altfel – cu care am tot stat de vorba pe parcursul traseului si care cu cativa km inainte de final tot intercala un fel de alergare. il intreb: ce tot faci aici, de ce mai alergi? Sa scot un timp mai bun! (aveam deja aproape 22 de ore).

Impresionat.
Mai tineti minte de concurentul de la Transilvania 50k, care imi daduse niste sfaturi in timpul cursei si care alerga pentru timpul limita? Aici a mers foarte bine, la un moment dat mi-a spus niste timpi intermediari pentru a ajunge ok la CP7, timpi extrem de exacti – apropae la minut. Desi pana la baraj am mers cat de cat apropiati, pe urma s-a distantat si a scos un timp mai bun cu aproape o ora, bravo! Poate va intrebati de ce nu am fost impresionat de castigator sau de cei din top. Poate pentru ca creierul meu nu concepe terminarea unei asfel de curse sub 15 ore si considera ascest tip de performanta in afara realitatii, ceva intangibil, care nu ma influenteaza sau impresioneaza, habar n-am, cert este ca ma impresioneaza mai mult o prestatie buna a unui amator, muritor de rand, ca mine.

Ingrijorat.
Ca nu am facut poze intre km 44 si 100. Ceva a fost in neregula, eu sa nu fac poze? In timpul cursei? Poate va trebui investigat intr-o viitoare sedinta de psihanaliza. Sau poate ca pur si simplu nu am chef de fotografiat cand ma doare ceva. Sau poate…

La final, ceva care neaparat trebuie psihanalizat: m-am inscris la Transilvania 100k.