Un maraton secret.

Imi spune un prieten acum cateva luni: hai sa mergem la Valencia. Sa fie un maraton secret. Zis si facut. Nu am zis despre el la mai mult de o persoana deodata si nici nu ma laud cu el pe Facebook. Pe Strava am urcat activitatea mai tarziu. Poze, nicaieri. Scriu doar aici un umil articolas, dar la cati cititori am, secretul ramane in deplina siguranta.
Am vrut sa alerg si fara ceas. Pana la urma nu m-am uitat decat de vreo 3-4 ori pe minut, pana la km 30. Pe urma nu a mai contat asa cum veti constata daca veti avea rabdare. Ceea ce ar fi foarte dragut din partea voastra si va multumesc anticipat.

Nu ati fost inca in Valencia? Va recomad cu caldura, mi se pare un oras chiar dragut si cu cea mai lata plaja pe care am pasit vreodata. Iar maratonul a fost ceva deosebit. Cu puncte suplimentare pentru un public gen Turul Frantei, fata de care imi era pur si simplu rusine sa merg. Dar am avut obrazul gros.

Scurta trecere in revista a maratonului:
Unul dintre cele mai plate trasee facute de mine.
Organizare apropae perfecta, singurul lucru unde ar mai fi de lucrat – aglomeratia de la ridicare kituri
Kit bogat,
Apa la sticlute pe traseu – se castiga secunde bune cu treaba asta, pentru cei maniaci
Echipe mobile cu sprayuri analgesice – o alta premiera pentru mine de care am profitat pe indelete.
Final spectaculos pe o pasarela temporara peste apa, ceva mai flexibila decat ar trebui.

Scurta trecere in revista a cursei mele.
Timpul a fost minunat, 16 grade, innorat, conditii ideale de PB. Timpul meu a fost jalnic, 4h02, daca nu il imbunatatesc in 2017 probabil ar trebui sa ma las.
La cat m-am antrenat, zidul era inevitabil, tot ce aveam de facut era sa imi aleg modul in care voi da de el. Am ales unul foarte brutal adoptand un pace care m-a dus la a doua performanta pe 30km (dupa Berlin), accelerand pe la mijlocul acestei distante dupa ce am primit un boost de energie de la o muzica antrenanta si m-am tinut dupa un batranel cativa kilometri buni. Totul in cadrul unui experiment masochist. Experimentul a reusit si de la km 31 am inceput sa intercalez mers.
Un alt prieten, care nu a facut niciun secret din acest maraton, imi povestise in ajun despre cum lesinase la un triatlon recent si cum una dintre fazele premergatoare fusese un soi de “plutire”. Ei bine, jur ca exact asa incepusem si eu sa simt cu vreo 5km inainte de final ceea ce m-a determinat sa ma misc si mai incet desi nu mi-as fi inchipuit ca este posibil. Totul in incurajarile nominale a multora de pe margine – un public minunat, ma repet, dar merita. Bine, ei strigau “Vai Bogdan! Vai Bogdan!” ceea ce era de fapt, adevarul gol golut.

3 comments

  1. Filip says:

    Instructiv. Te citesc mereu cu placere, desi dau tarziu uneori de postari ca le ti secrete 🙂

  2. Bogdan Pop says:

    Deci tu esti cititorul meu :))

  3. harada57 says:

    Acest comentariu a fost eliminat de autor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *