- Editia 42.
- Camera de handicapati.
- Securitate.
- Organizarea nemteasca.
- Importanta sectorului corect de start.
- Supraaprecierea circuitului de maraton turistic.
- Date plictisitoare dar tehnice.
- Public de nota zece.
- Romani in cursa.
- Oras frumos.
Editia 42.
Ce ar putea fi mai frumos decat 42km alergati la editia 42 a maratonului de la Berlin? Probabil 42km alergati ceva mai repede. Si la 42 de ani. Ca Stelian adica. Eventual si cu un 2:42:42 la final. Oricum, mi-ar fi placut sa fi avut si treaba asta in tolba motivelor pentru banii dati pe cursa dar adevarul este ca am observat coincidenta de-abia la fata locului.
Camera de handicapati.
E a doua oara cand calc in Berlin, de data asta ceva mai apasat. Si tot a doua oara cand stau intr-o camera pentru handicapati. Prima data, cu ocazia kick-offului 2015 al firmei unde lucrez, in primavara. Atunci aranjamentele s-au facut pentru un hotel dichisit de un designer celebru, homosexual. Toate camerele erau in general roz. Diverse nuante de mov in hol. Am fost cazati cate doi insi in camera, de acelasi sex. Intorcandu-ma noaptea tarziu de la baut, mi-am gasit colegul dormind si paturile departate atat cat permitea camera de mult. Si acum ma mai intreb cateodata, oare ce impresie i-am facut? Revenind la camerele pentru handicapati, va rog sa nu ma intelegeti gresit, sunt excelente, mai spatioase, baie babana, wc-ul mai sus, foarte confortabil.
Vreti si camera de la kick off? Poftim.
Securitate.
Primul maraton la care chiar a fost ceva securitate. Pornind de la bratara primita la ridicarea kiturilor, bratara pe care trebuia sa o porti tot weekendul, pana la modul de acces in zona de start. Aici nu intrai necontrolat nici in ziua din ajunul evenimentului. Kitul il luai de la Sport expo care are loc intr-un fost aeroport, in hangare, gen salonul auto de la noi.
Organizarea nemteasca.
La 40000 de inscrisi trebuie sa te astepti la aglomeratie. Organizarea, optimizata probabil an de an, a compensat-o, doar pe drumul spre sectoarele de start am executat mersul pinguinului vreo zece minute. Mereu cand vad o organizare de genul asta, ma gandesc la modul hilar in care se lasau bagajele la Istanbul. Clasamentul si acoperirea media au fost foarte prompte. Live tracking disponibil. Mi se intampla destul de rar, dar chiar nu stiu ce as putea reprosa acestei organizari. Ori a fost perfecta ori mi-am iesit din mana. Sa speram ca a fost perfecta.
Importanta sectorului corect de start.
As recomanda pentru Berlin sa va declarati timpul estimat pentru aceasta cursa si nu PB-ul asa cum se cere in formularul de inscriere. Declarand 3:52, am fost repartizat, in mod corect, in sectorul 3:50-4:15. Dar cum eu alergam la ritm de 3:40, am avut mari probleme in primii 10-15 km, si mai mici in rest, trebuind sa fac slalom si uneori sa o iau chiar pe trotuar. Am ramas insa cu satisfactia depasirilor efectuate pe aproape tot parcursul. In conditiile astea a fost mai greu sa pastrez trasa ideala, frumos marcata cu albastru, dar am remarcat ca pe kilometrii unde am reusit, nu am avut practic diferente intre distanta afisata pe ceas si cea reala. Niste statistici foarte interesante gasiti aici. Se pare ca am intrecut cca 5000, deci corespunde cu ce va spuneam mai sus.
Supraaprecierea circuitului de maraton turistic
O spun raspicat, notiunea de circuit turistic este un mare bullshit. In afara cazului in care alergi la un pace de relaxare sau daca ai patit ceva si trebuie sa mergi sau sa incetinesti, nu vezi decat soseaua, banda albastra si ceasul. Cel putin asa s-a intamplat la mine, putea sa fie traseul si in parcare la Cora. Doar in primii cativa km am reusit sa vizitez Berlinul, pana s-a ingrosat gluma. Practic, poti vizita doar daca ti-ai ratat cursa, hai sa zicem ca e si asta ceva. Si pentru ca trebuie sa spun si ceva despre zid, ei bine, orice ai face, la Berlin dai de patru ori de zid. De urma lui de fapt, marcata pe asfalt. Daca ai noroc sau stiinta, sau cate ceva din ambele, asta e singurul zid de care dai. Aici gasiti niste statistici interesante, inclusiv faptul ca cei mai multi dau de zid la Berlin dupa ce traverseaza fostul zid, la kilometrul 38.6.
Date plictisitoare dar tehnice.
Maratonul este treaba serioasa. O cursa rapida (sub 3:30) necesita o pregatire de patru luni cu peste 1000 km alergati. Intervale, tempouri, alergari lungi, alergari de refacere. Cross training. O sa fie minunat cand voi putea face si eu toate aceste lucruri. Deocamdata, anul asta m-am multumit cu o pregatire principala de triatlon si cu o deplasare catre mai multa alergare in ultimele doua luni.
In rest ce sa va zic, v-am spus ca va fi plictisitor. Tinta a fost 3:37 pe ceas cu speranta unui 3:40 real (la un maraton strang cel putin 400m in plus pe ceas). Asadar am tinut constant acest pace (5:09) aproape toata cursa, cu primii 2-3 km o idee mai lenti si cu incercari de marit ritmul de la km 30. Nu m-am simtit insa in regula si am revenit. Poate si din cauza asta am avut o scadere intre km 37-42, portiune pe care am pierdut un minut fata de ce planificasem. De unde si diferenta finala fata de plan. Injuratura a venit la 150m de final cand a bipait 3:40.
Geluri, in total cinci, micute. Trei Aptonia si doua energy shot Isostar, luate cam la 8 km. Hidratarea, un pahar in gura si unul in cap la fiecare 5 km.
Maieu Kalenji, vechi de trei ani. Short Karrimor vechi de doi ani. Pantofi Sacuony Guide 7, sase luni, 280 grame bucata.
Public de nota zece.
Nu ma steptam ca niste oameni a caror idee de poveste de adormit copii e reprezentata de o vrajitoare care voia sa manance doi copilasi, sfarsind prin a fi ucisa de acestia, sa se comporte asa cum s-au comportat in timpul cursei. Public mai calduros nu am vazut nicaieri. Nu imi amintesc portiuni in care sa nu fi fost spectatori. Frenetici in multe zone. Si foarte multa muzica, energizanta. Inclusiv Rammstein, asa cum asteptam si speram.
Romani in cursa.
Aproape 80 de romani au luat startul. Prietenii de suferinta, in ordine alfabetica, sa nu se supere nimeni, Narcis, Stelian si Serban, au scos niste timpi fantastici, ca de obicei as spune. Insa in cursa am remarcat doar o pereche de romani, dupa grai. Dupa cursa am fost remarcat de unul, dupa numele de pe numar. Am identificat pe altul, dupa cum isi injura telefonul. Asa cum mi s-a destainuit ulterior, injurase degeaba, pentru ca activitatea apucase sa se salveze inainte sa ramana fara baterie. Apropo, mai pe seara dau sa ma uit in istoric la ceas. Alergarea de la maraton, ciuciu, nu exista! Uimire, panica, deprimare! Alergasem oare degeaba!? Trebuie sa mai dau un purcoi de bani si la anul? Din fericire, Serban, era utilat cu tot ce trebuie. Conectam ceasul, se descarca o gramada, sii, la sfarsit, extaz, apare activitatea. Uff, cred ca atunci am atins pulsul maxim din weekend.
Oras frumos.
De data aceasta mi s-a parut mult mai interesant, arhitectura variata, multa verdeata. Poate aveam inca runners high, nu stiu, dar mi-a placut, merita vizitat.
Atentie insa la biclisti. Ma plimbam si eu linistit prin acest oras frumos, cand, deodata, vajjj, trece o naluca pe langa mine. Ma uit, era un nene, pe o bicicleta cu cosulet, mergea probabil spre servici. Dupa cateva minute, vruuum, iar o fantoma, in viteza ma depaseste. Ma uit, era o tanti imbracata de strada, pe o cursiera. Am impresia ca viteza minima de deplasare pe bicicleta in Berlin este de 30kmh.
Bah, in sfarsit ti se vad niste muschi…:)
S au reatrofiat 🙂