La 1:27 de … fericire e prea mult, de obiectiv e prea modest, sa zicem de 2h.

Pentru prima data am plecat cu masina plina la un concurs. Petrica si colegii din echipa de la Gerar (Mihai si Laurentiu) au fost nelipsiti. In alta masina a fost Narcis, cu alergatori rapizi, din clasa lui.

Am parcat  pe langa piata, sub geamurile unei tanti foarte amabile, datorita careia nu am uitat diverse  chestii pe masina. Spre deosebire de o alta tanti la 20 m mai sus care nu lasa pe nimeni sa parcheze sub geamurile ei. Singura nemultumire a “gazdei” noastre a fost ca la fiecare concurs i se indoia burlanul de la casa. Deci va rog, cei care mai veniti la acest concurs cu masina, aveti grija cum parcati, nu distrugeti proprietatile oamenilor. Si acum nu glumesc.

Ce imi pare rau este ca i-am ingrijorat pe doi dintre prieteni inainte de start. Pe Narcis mentionandu-i ca nu are pantofi de trail si pe Laurentiu ca e mult prea gros imbracat si ca are numarul prins pe geaca. Am incercat si cu Petrica ceva, legat de pulsul lui care urma sa fie foarte mare, dar a fost foarte bine dispus, se pare ca e intr-o faza buna, n-a avut niciun efect. La Narcis s-a dovedit adevarat cred, am inteles ca au fost ceva probleme pe zapada. Laurentiu spunea ca i-a fost chiar frig dar eu suspectez ca nu a vrut sa recunoasca tactica mea fina de subminare psihologica. Petrica, zambitor in toate pozele, a avut o cursa transcedentala. Mihai, ca si Narcis, a avut ceva de impartit cu gheata si zapada.

Ca si obiectiv eram foarte linistit, voiam doar un PB, deci sub 2:10 (din 2013).
Asta pana sa ma intalnesc cu Conu’ Mila. Zice, vrei sub 2 ore, nu? Fusese o zi linistita pana atunci. Placuta, lipsita de stres. Un pic frigut, fulguia usor, dar frumos, era pace si liniste. Ei bine, gata, din momentul ala s-a terminat,  de-acum ma gandeam numai la astea doua ore nenorocite. Ninsoarea asta enervanta o sa ma faca sa ratez cele doua ore, cine stie ce alunecusul naibii e pe sus. Ma intalneam cu cunoscuti, Ce faci, ce faci? Bine, bine. Ce planuri ai la cursa? Se pare ca trebuie sa scot sub doua ore, la dracu. La limita, in conditii similare, parea realizabil, ma incurajam eu optimist.

Conditii similare, ciuciu. Banuiam ca e ceva zapada, dar nu chiar atat, Sau nu chiar atat ghetus. Nu inteleg cum de nu am cazut. Probabil talentul meu nativ si nedescoperit de schior si-a spus cuvantul. Si macar daca era ghetus neted, dar era presarat cu radacini si pietre, in fine, ca la munte. Una peste alta ceva timp s-a pierdut, dar nu prea mult, am fost macar amic daca nu prieten bun cu zapada, cursa asta.

Organizarea, buna din ce am putut constata, mai putin o sincopa grava – sa indici traseul gresit mi se pare destul de grav – de la km 3. Acolo, niste tinerei ii trimiteau spre aiurea pe toti cei de la cros. Am inteles ca au trebuit sa urce prin padure pentru ca sa revina la traseul corect, care se ramifica mai sus undeva. Si ar mai fi mers ceva bauturici calde, la final macar. Ah, da, mai e ceva. Marcarea kilometrilor. Scoateti fratilor placutele alea ca nu au nicio legatura cu realitatea. In total sunt sub 20 km, cu un pic de bunavointa se puteau strange 21.

In mod uimitor, pt un concurent de loc 150+ la acest concurs, am pregatit chiar o strategie. Pentru ca tot s-a cam stricat programul de triatlon de saptamana asta, m-am gandit sa folosesc competitia ca un antrenament de alergare tempo la deal. Apoi anticipasem eu ceva teren naspa la coborare, asa ca trasul tare urma sa fie doar la prima urcare, de cca 8.5 km. Treaba s-a potrivit de minune, am ajuns sus cu vreo 6 min mai bine ca in 2013 (cam in 52 min) iar zapada din prima parte a coborarii mi-a permis sa imi revin nitel cu pulsul.

Cam de pe la km 15 am inceput cu calculele. 2 ore erau la limita. Dupa lespezile de piatra, pe care era sa iau o tranta uriasa, era destul de clar ca nu o sa iasa. Cred ca undeva in zona scarilor s-au implinit. Asa ca am bagat unul dintre cele mai deprimante sprinturi de final. Alergam repede si ma intrebam de ce. Si nici macar nu am depasit pe nimeni cu ocazia asta. De fapt mint, a sprintat un tip care cara un trepied greu. Initial m-a depasit, dar l-am lasat, stiam ca o sa se taie. Ceea ce s-a si intamplat dupa vreo 400 m, dar s-a tinut binisor pana la sfarsit. Cred ca el a prins si cadrele in care apar pe filnuletul oficial, inspre final: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=OrjQmFS1aSg. Nu stiu exact unde, nu ma intereseaza sa ma laud, probabil la momentul 4:19 :). Oricum, bine ca era cola la sfarsit, chiar si la 2-3 grade, asa am mai plusat ceva la fericire, pe langa care trecusem, la un minut si ceva.

La um moment dat, ma intalnesc cu Conu’ Mila care ma intreaba. Cum, nu ai scos sub doua ore? 

Timp net: 2:01:27

Open: 177/860, Masculin: 167/661, 40+: 41/159

Poze aici

2 comments

  1. Narcis Badea says:

    Nu-mi rămîne decît să: Felicitări, Bogdan! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *