EcoMarathon 2014, intre agonie si mai putina agonie.

Exagerez ca de obicei, n-a fost chiar agonie, a fost frumos pana la urma.

PB

Singurul pb adevarat obtinut, a fost timpul record in  care am ajuns cu masina de-acasa in Moieciul de Sus. Nu spun in cat, ca sa nu ma auto-incriminez. Am ajuns prea repede, fiind stresat in permanenta ca nu apuc sa iau kitul. Mai mergea o ora de somn, data viitoare ma scol dupa 5.

Socializarea.

Multe cunostine in Moieciu, chiar si colegi de serviciu. Am avut surpriza placuta sa fiu sunat chiar inainte de start, de Paul, cu care am alergat o buna parte din traseu, alaturi de care am mai alergat la vreo trei curse. Conu’ Mila era si el prezent, pregatit sa imi traga pacaleala.

Pacaleala

Anul trecut facusem doar crosul, prima postare de pe acest blog, se poate vedea aici. Un timp ceac pac, 1:37. Nu ma simteam mult mai in forma ca anul trecut asadar planul pentru cursa asta nu era complicat deloc, trebuia doar sa ajung la sfarsitul primei bucle odihnit, in cca 1:50, si sa le gestionez pe celelalte astfel incat sa scot pana in 6 ore. Dar nu dupa mult timp, undeva dupa prima coborare m-a ajuns din urma Adrian. Dintr-o vorba in alta si un pace in altul iata cum ma pacalesc si ma misc prea repede. Am si zis, “domne o sa am probleme grave, merg prea repede”, am martori. Plus statul la taclale. Dar nu-mi pare rau, a fost mai amuzant in continuare. Ma trezesc asadar  la finalul buclei 1 in 1:40 si departe de a fi odihnit.

Chinul

Nici in bucla 2 nu am luat betele, mandru ca ca deobicei. Prima urcare a mers cum a mai mers, in Cheile Gradistei inca mai eram cu domnii Mila si Turcu in acelasi timp la revitalizare, dar a doua a pus capac dar un capac sanatos, de oala de campanie.

Am evoluat pe urcarea asta cam mereu in spatele domnului Turcu – ce prestatie excelenta a avut – dar asta a fost tot, nu am mai putut alerga apoi. Totusi nu imi explic exact de ce am avut caderea asta, daca ar fi fost de la oboseala acumulata in acest inceput de an nu cred ca mai mi-as fi revenit, a fost ceva legat strict de cursa. Sa fim seriosi nici ritmul un pic mai alert de la inceput nu cred ca e explicatia, poate noaptea prost dormita plus o alimentatie gresita in cursa cine stie. Recunosc, am avut atunci dubii ca voi termina, dar usor usor, profitand ca nu au mai fost urcari importante, am reusit sa ma mentin in cursa, incetinind insa vizibil ritmul. Ajung iar in Moieciu, ce sa fac ca trebuie sa alerg printre cei care ma incurajeaza. O fac foarte chinuit, vad un concurent in fata care se opreste rapus de niste crampe, asta imi da un pic de aripi si termin in alergare bucla.

Revenirea

Am terminat bucla 2 dupa 4 ore si 1-2 minute de la start deci teoretic eram in grafic pentru 6 ore. Eram insa prea obosit, am facut pauza vreo 4 -5 minute, mi-am luat betele. Dupa prima urcare am facut singura oprire de pe traseu in afara punctelor cu mancarica, de vreo 2-3 minute, o oportunitate de a mai face si niste poze incluzand un selfie semilesinat.

Nu mi-a prins chiar rau, deja in drumul forestier ma simteam diferit, ar fi mult spus mai bine. A urmat revitalizarea din Bangaleasa unde am luat de toate, apa, ceai, biscuiti, sare, pepsi. Mai lusem si un activator la inceputul buclei. Nu stiu care dintre astea a ajutat cel mai mult, pepsiul – nu ma injurati – am simtit ca imi intra in vena cel mai bine. Cert este ca din momentul acela, desi nu aveam un ritm mult mai ridicat ca inainte, oboseala resimitita a devenit mult mai mica si ma simteam mai bine pe masura ce urcam spre cel mai inalt punct al traseului. Fusesem in galeata intre km 19-32, acum eram ok. Asadar pe urcarea cea mai temuta dintre toate – spre final si destul de accentuata – eu m-am simtit cel mai bine, apoi am putut sa alerg in regula pana la  ultima coborarea abrupta. Go figure!

Chiar inainte de acest punct cheie. Se simtea in aer revenirea 

Ciudatenii

Pe ultimele sute de metri s-au intamplat cateva ciudatenii.
Ma intai am fost eu destul de ciudat pentru ca m-am oprit sa fac o poza pierzand doua pozitii. Am pierdut pozitii dar am poza cu finalul? Am.

Apoi tot eu am fost ciudat pentru ca, pe coborarea abrupta, dupa ce am ajuns destul de repede un nene, vazandu-i asa o disperare pe chip, m-am decis sa nu il depasesc si sa alerg usurel in spatele lui. Sau poate a fost doar un pretext, ca nici eu nu mai aveam chef de fortat. El nu stia de planul meu caci in momentul cand a intrat pe asfalt a rupt-o la fuga in sprint. Era fericit acum, asta m-a multumit intrucatva.
Ciudat mi s-a parut ca vreo trei concurenti coborau la rupere panta cea abrupta (era si un organizator de la RTR printre ei). Banuiesc ca pierdeau vreun pariu ceva ca altfel discutam de locurile 260-270. Sau poate ca asta e spiritul corect de competitie, care recunosc, mie imi cam lipseste pe finalurile curselor lungi.

Felicitarile, masa si de unde mai vreti si atata dans.

Organizarea a facut o treaba foarte buna, a efectuat foarte bine un serviciu platit, si asta nu e putin in zilele noastre, merita felicitari pentru asta. Dar felicitarile principale le-as directiona in alta parte. Le-as directiona in primul rand catre mine si catre ceilalti concurenti, pentru ca am facut un efort deosebit si am scos-o la capat. Si chiar si catre  cei care nu au scos-o la capat, felicitari ca au avut curajul prezentarii la start. Le-as directiona si catre fotografii de pe traseu care au facut o treaba minunata, gratis probabil.
Pastele de dupa au intrat la fix, ca de obicei.

Sa mai vin si la anul? Daca voi fi in stare pana atunci sa alerg si la deal pe unele portiuni, da, altfel …

O imagine sugestiva pentru profilul cursei:

Timp 6:19:26
Clasament 267/542 open, 62/110 M40-49
Dupa prima bucla locul 247, dupa a doua 258

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *