Acesta a fost mottoul oficial al editiei 2014 a maratonului de la Viena. Probabil ca se pricep austriecii la vals dar si la alergat se pricep sigur. Cu un timp ceva mai slab, la Istanbul am venit in prima treime, aici de-abia am trecut de jumatate la general.
Revenind la vals, am remarcat cateva momente artistice interesante in timpul cursei, unele dintre ele desfasurandu-se printre alergatori, pareau chiar ca se amuza cumva de ritmul nostru de melc profesionist. Ia sa-i fi vazut printre cei cu pace 4 daca mai aveau curaj sa danseze.
Lipsa antrenamentului adecvat din iarna – nicio alergare peste 24 km, porc, sarmale, gripa, lene, etc. – a dus la alegerea unui ritm ceva mai lejer (5:30/km) pe primii 35-37 km, urmand sa fortez pe final, cu un ritm spre 5:00/km, daca totul va fi fost in regula. Am reusit sa ma tin de plan nesperat de bine pentru cat m-am pregatit, insa nu suficient de bine pentru un nou PB, terminand cam la 90 sec in afara lui. Oricum, senzatia inedita pe care am incercat-o, de a depasi aproape incontinuu pe ultimii 5 km, a meritat din plin efortul, care mi-a adus si un negativ split (mic, de sub un minut, dar negativ), in premiera la maraton.
In mod surprinzator, necaractarestic mie, nu prea am ce critica la organizare, mi s-a parut aproape fara cusur, poate si sub influenta organizarii comice de la turci (despre ea, aici). Faptul ca nu am gasit repede camioanele-garderoba dupa cursa e integral vina mea. Ramanand cu prea putin sange in creier am facut greseala de a ma increde in indicatiile altor concurenti cu o irigare la fel de precara a materiei cenusii, asa ca am mai facut cam un km pana am recuperat sacul.
Un aspect organizatoric interesant: puteai sa depui bauturi proprii cu numarul tau si kilometrul unde vrei sa le ai, le gaseai imediat dupa masa elitelor.
O observatie am totusi, au lipsit filmarile oficiale de pe parcurs, au fost numai poze. Dar poate ca e mai bine asa, iar ma enervam daca ma vedeam alergand.
Pentru ca mi-a placut organizarea, iata mai multe detalii pentru cei maniaci. Ceilalti pot sa sara la paragraful cu nemtoaica si negresa, dar nu va faceti mari sperante nici acolo.
- Accesul in zona de start. Cu metroul U1, se puteau utiliza trei statii. Prima oara cand vad un metrou 99% cu alergatori, dragut.
- Camioanele-garderoba. In spatele sectoarelor de start, la maxim 5 minute de oricare dintre statiile de metrou.
- WC. Multe. Cozi de 3-5 minute. Pentru domni exista varianta pisoarelor deschise (amenajate, nu boscheti) unde treaba (mica) mergea mai repede.
- Accesul in sectoarele de start. Foarte facil si pe incredere. Aceste sectoare erau dispuse in continuarea podului peste Dunare, spre nord, pe o artera de circulatie cu trei benzi pe sens, cu spatiu verde intre sensuri. Existau doar niste garduri din plasa, simbolice.
- Incalzirea. Se putea face pe traseu, noi am facut-o chiar pe podul de peste Dunare.
- Startul. Dupa startul elitelor s-a plecat in valuri. Eu am fost in valul 2, cam la 10 minute dupa primul start.
- Vremea. Minunata, innorat, 10-16 grade.
- Traseul. A fost unul foarte frumos, turistic, vreo 8-9 km se parcurgeau de doua ori, partial prin buricul targului. Daca voiai puteai sa te opresti la HM (au fost 14000 la HM!), cu acte in regula, medalie de HM si tot tacamul, dar era pacat, mai ales ca in a doua jumatate vremea a devenit si mai buna, a inceput sa ploua usurel.
- Profilul de altitudine. A fost general plat, cu portiuni de fals plat, diferentele de nivel au fost foarte mici. Nu stiu de ce, mi s-a parut multa vreme ca mergeam, ma rog, alergam , numai la vale insa spre final am simtit urcarea, fie ea foarte usoara.
- Sosirea. Momentul dupa care tanjeste toata lumea fost in Heldenplatz. Imediat dupa linia de sosire intrai intr-un circuit nemtesc, pentru medalii, pelerine, bauturi, saci cu bunatati.
La feminin, castigatoarea, o nemtoiaca blonda, a depasit negresa keniana favorita cu 300 m inainte de final, spre marea bucuriei a arienilor din tribune si nu numai. Alergatorii mai lenti (ei bine, da, erau unii mai lenti ca mine) au putut prinde faza in direct – aproape ca i-am invidiat -, doamna negresa avea probleme si se deplasa cu un pace de amatori pe ultimii doi km.
Pentru acest maraton am planificat o sedere prelungita, o mica vacanta cu familia, astfel incat recuperarea a constat intr-o serie de plimbari turistice. Nu stiu daca asta a fost motivul dar niciodata nu m-am recuperat mai bine dupa un maraton.
O bila neagra pentru cei de la Hotel Mocca (da, stiu, avea un nume promitator). In dimineata zborului mi-au dat mail cum ca din cauza unor probleme cu sistemul (rezervasem de 3 luni), nu ne mai pot caza si ne ofera cazare la alt hotel. Vorbit la hotel, vorbit la booking.com, tuturor le parea foarte rau, dar nu mai puteau face nimic, si in general nu prea dadeau doi bani pe noi. Cazuse sistemul, si cu sistemul nu te pui. La un moment dat m-au intrebat chiar daca vreau sa anulez. Pana la urma noul hotel (Delta) a fost chiar mai ok – plasat chiar langa linia U1 – insa ne-au despartit, Narcis cu fetita ramanand la Mocca. Deci de evitat.
Zborul de intoarcere. Decolare. In avion liniste. Imediat dupa decolare face o curba destul de stransa la stanga, aparent mai brusca si mai joasa decat cea de la Otopeni. In avion liniste. Deodata, se aude Teodora, vizibil incantata: “Ne dam peste caaap, ne dam peste caaap !”. In avion liniste, nimeni nu rade. Niste incuiati.
Timp net: 03:54:05
General: 3165/6541
Masculin: 2873/5178
M40: 604/985
General Romania: 13/40
Trackul:
http://connect.garmin.com/activity/479428846